Profit.ro: Proiectul-mamut al hidrocentralei Tarniţa: licitaţia pentru studiul de fezabilitate, prelungită cu 1 lună şi jumătate, la cererea unor potenţiali ofertanţi
Guvernul Canadei intenţionează să pună la dispoziţie 3 miliarde dolari canadieni pentru finanţarea noilor reactoare nucleare CANDU pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă
Cauzele accidentului de la mina Jilţ
Apar primele concluzii în urma tragediei de la mina Jilţ.
Demiterile, soluţia şefilor din Energie
Ministrul Energiei cere schimbarea din funcţie a preşedintelui Complexului Energetic Oltenia, precum şi a directorilor de achiziţii publice, de protecţia muncii şi a celui responsabil de repararea drumurilor care duc spre cariera Jilţ.
CEO Oltenia este acuzată de muşamalizare
Neregulile de la Complexul Energetic Oltenia sunt cunoscute de mulţi ani la toate nivelurile.
Cine sunt câştigătorii crizei din România
Criza cu care se confruntă România are, din când în când, şi.
Ministerul Energiei trebuie să vină cu ultimele modificări la legea off-shore
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni că Ministerul Energiei trebuie să prezinte ultimele modificări la legea off-shore, arătând că marţi urmează să aibă loc şedinţa coaliţiei de guvernare pe acest subiect.
George Lazăr - numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei
George Lazăr a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă publicată, vineri, în Monitorul Oficial.
Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanţă pentru compensarea facturilor la energie electrică şi la gaze
Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul ordonanţei de urgenţă pentru stabilirea schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.
Premierul Cîţu s-a dus la ministerul Energiei să discute cu reprezentanţii minerilor. Protestele continuă în Valea Jiului
Premierul Florin Cîţu s-a dus vineri la ministerul Energiei pentru a discuta cu reprezentanţii minerilor care protestează în Valea Jiului după ce nu şi-au primit salariile.