Sute ce pacienţi trataţi mai aproape de casă

Sute ce pacienţi trataţi mai aproape de casă

Să poţi să te tratezi de bolile pe care le ai cât mai bine şi..cât mai aproape de casă. Este una dintre marile dorinţe ale pacienţilor români, nevoiţi să meargă de multe ori sute de kilometri pentru a putea ajunge la medic. În unele zone lucrurile încep să se mişte. La Galaţi, de exemplu, ambulatorul a fost extins, astfel că sute de pacienţi nu mai trebuie să piardă ore întregi pentru a ajunge la consultatii la Iaşi sau la Bucureşti.

În ambulatoriul vechi al spitalului judeţean din Galaţi, nervii sunt zilnic întinşi la maxim. Oamenii se plâng de cozi, la care aşteaptă ore întregi. Numărul pacienţilor este foarte mare şi aglomeraţia, mai ales dimineaţa devreme, este inevitabilă. Din acest motiv, ambulatoriul a fost extins şi modernizat şi va putea începe să funcţioneze imediat. Spitalul are medici suficienţi pentru toate secţiile. Medicii radiologi sunt însă greu de găsit.

Administraţia judeţeană a obţinut acum trei ani bani europeni pentru această construcţie care cuprinde 30 de specializări. Aici vin oameni atât din judeţ, cât şi din oraşele apropiate pentru că la spitalele lor nu există specializările de care au nevoie.

Proiectele cu bani europeni vor continua. Următoarea ţintă pe lista autorităţilor este modernizarea vechii policlinici din oraş.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt