SUSŢINEM ROMÂNIA - MĂNÂNCĂ ROMÂNEŞTI! Brânza românească, afacere de succes

SUSŢINEM ROMÂNIA - MĂNÂNCĂ ROMÂNEŞTI! Brânza românească, afacere de succes

Povestea începe cu un singur animal. O vacă de lapte a unei familii, care creştea animalul în curte. Şi, ca în orice poveste, totul a crescut: de la Joiana şi laptele ei vândut la piaţă, la 100 de vaci şi foarte multă brânză! Zeci de mii de euro i-a costat întregul proiect, bani pe care i-au strâns în mulţi ani de muncă peste hotare. E vorba despre o familie din Vrancea, care a ştiut să se gospodărească astfel încât să ajungă acum să aibă o fermă de succes. Urmăriţi un nou material al campaniei PRIMA NEWS şi FOCUS ,,Susţinem România- Mănâncă Româneşti!"

Făcută exact ca pe vremuri, doar din ingrediente naturale. Aşa este brânza, din lapte de vacă, pe care Lăcrămioara Cernat o face, acum, cu atâta pricepere. Începutul n-a fost uşor. Lapte nu avea prea mult pentru că în gospodărie creştea o singură vacă. Şi pentru că, la început, brânza nu ieşea cum trebuia, era nevoită să arunce laptele şi aşa puţin.

După ani întregi de muncă, acasă în comuna vrânceană Jorăşti şi-a făcut un mic laborator în care face brânza. De câţiva ani o vinde în piaţă, la Focşani. Ca afacerea să prindă contur a fost nevoită să muncească, pe brânci, ani întregi. 30.000. euro a costat -o să pună ferma pe picioare. Bani pe care i-a strâns după 10 ani de muncă în Italia. Au trecut 13 ani de când, împreună cu familia ei, a ridicat ferma.

Pentru afacerea lor n-au primit deloc fonduri. Pe lângă fermă, familia are şi 150 de hectare pe care cultivă cereale.

foto: traiansidecebal.co.uk

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt