SUSŢINEM ROMÂNIA - MĂNÂNCĂ ROMÂNEŞTI! Afacere cu lapte de măgăriţă

SUSŢINEM ROMÂNIA - MĂNÂNCĂ ROMÂNEŞTI! Afacere cu lapte de măgăriţă

Laptele de măgăriţă este tot mai cumpărat de români. Fermele de profil din ţară nu duc lipsă de clienţi, care spun că laptele e un adevaărat medicament. Un litru e de 20 de ori mai scump decât cel de vacă. Una dintre cele mai mari ferme de măgăriţe este în Bihor, unde în câţiva ani, un tânăr a reuşit să cumpere aproape 300 de animale . Urmăriţi un material al campaniei PRIMA NEWS şi FOCUS ,,Susţinem România, Mănâncă Româneşti!"

Cristi Cîmpan este bihoreanul care a pus pe picioare o afacere de milioane, prin vânzarea laptelui de măgăriţă. În 2015 şi-a construit ferma. Tot atunci şi-a cumpărat şi primul animal.

Vestea că cineva din sat vinde lapte de măgăriţă s-a răspândit repede. Au început imediat comenzile. Banii câştigţi au fost reinvestiţi. Cristi gestionează afacerea împreună cu fratele lui. Au şi patru angajaţi care se ocupă de hrana măgăriţelor şi de livrarea laptelui.

Despre laptele de măgăriţă se ştie că acţionează ca un medicament. Preţul este el pe măsură. Un litru de lapte ajunge şi la 100 de lei. Mulţi dintre clienţii fideli ai bihoreanului vin direct la fermă pentru a cumpăra laptele. În primii doi ani de la inaugurarea fermei, fraţii Cîmpan au reinvestit toţi banii câştigaţi.

Pe perioada verii, cei care trec pragul fermei pot chiar să se plimbe cu o trăsură trasă de măgăriţe. În ciuda succesului de care s-a bucurat afacerea sa, în ultimii ani, proprietarul spune că este extrem de greu de pus pe picioare un astfel de proiect. Pe viitor, Cristi Cîmpan se gândeşte şi la înfiinţarea unei linii de produse cosmetice din laptele de măgăriţă,ori la transformarea acestuia în lapte praf.

foto: fermamagaritelor.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt