Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat, marţi seară, că reprezentanţii formaţiunii nu vor participa la funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu, menţionând că USR a propus, în şedinţa de Guvern, să nu fie declarat doliu naţional, ”din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor”.
”Din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor, USR a propus în şedinţa de guvern să nu fie doliu naţional. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanţii USR nu vor participa la funeralii”, a afirmat, marţi seară, într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis marţi seară un nou mesaj pe Facebook, cerând „decenţă faţă de tot ce a reprezentat şi a lăsat ca moştenire politică” Ion Iliescu.
„Respect faţă de cea mai importantă funcţie în stat şi faţă de omul care a condus România pe drumul democraţiei! Decenţă faţă de tot ce a reprezentat şi a lăsat ca moştenire politică! Umanitate faţă de familia şi apropiaţii pe care i-a lăsat în urmă! Atât şi nimic mai mult! Fără scandal, fără micimi sufleteşti şi propagandă sterilă! Nu puteţi reduce un lider, o epocă şi un destin! Oricât v-aţi chinui! Odihneşte-te în pace, domnule Preşedinte!”, a scris Sorin Grindeanu.