State unite împotriva traficului de persoane

State unite împotriva traficului de persoane

Poliţiştii din Spania şi România au început o campanie de combatere a traficului de persoane. Autorităţile din cele două
state s-au unit după ani întregi în care au colaborat. În general, traficanţii din ţara noastră îşi duc victimele în Spania
sau traficanţii spanioli îşi aleg victimele din România. Poliţiştii vor să oprească acum acest fenomen.

Această este campania autorităţilor din România şi din Spania. Este prima campanie din Europa care abordează
ambele dimensiuni ale traficului de persoane, respectiv cererea şi oferta.

Situaţia din România este dramatică. Doar în 2022 polişţitii au reţinut 172 de persoane care se ocupau cu traficul de
persoane.

Numărul femeilor de origine română traficate în Spania este extrem de mare. Cifrele arată că peste 4000 de persoane au
eliberate din ghearele mafioţilor în ultimii patru ani. Poliţiştii spanioli spun că cele mai multe dintre ei erau din România.
De asemenea, 300 de reţele de tip mafiot au fost destructurate în aceeaşi perioadă.

După nenumărate încercări, poliţiştii din România şi Spania au reuşit să îl prindă. Bărbatul a fost condamnat la 30 de ani de închisoare şi apoi i-a fost redusă pedeapsa la 20. În urmă cu câţiva ani a fost extrădat în România. Poliţiştii spun că
încă îşi conduce afacerea din spatele gratiilor

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt