Soţii Iohannis, alături de familia Biden

Soţii Iohannis, alături de familia Biden

Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook o fotografie în care apare, împreună cu soţia sa, alături de preşedintele american Joe Biden şi de Jill Biden. Fotografia a fost făcută la recepţia oferită de Casa Albă în onoarea şefilor de stat prezenţi la Adunarea Generală a ONU.

Preşedintele Iohannis a participat la Summitul global dedicat securităţii alimentare şi la un summit pentru reformele în educaţie.

,,România şi-a deschis frontierele şi inima pentru toţi cei care au căutat refugiu din calea conflictului şi oferă asistenţă pentru cei care au decis să rămână în România. Am pledat, totodată, pentru acţiune comună ca singura cale de a găsi răspunsuri la provocările grave cu care ne confruntăm la nivel global – schimbări climatice, insecuritate energetică, lipsa accesului la educaţie şi alimente. Investiţii strategice în surse regenerabile, în energie nucleară sau în hidrogen, susţinerea învăţământului, economii adaptate provocărilor sunt câteva dintre soluţii. Doar împreună vom reuşi să identificăm şi să implementăm măsuri sustenabile pentru a asigura pacea globală, prosperitatea, respectarea drepturilor omului şi un mediu înconjurător sănătos pentru generaţiile următoare", a spus Iohannis la ONU.

Iohannis s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti, iar astăzi are programată o întâlnire cu antreprenori români din Silicon Valley.

foto: facebook.com/klausiohannis

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt