Sesizările privind noile prevederi din Codul Comunicaţiilor, pe agenda CCR

Sesizările privind noile prevederi din Codul Comunicaţiilor, pe agenda CCR

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizările Avocatului Poporului şi USR în legătură cu Legea privind comunicaţiile electronice, prin care furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale prin acordarea conţinutului criptat al comunicaţiilor tranzitate în reţele proprii.

Pe 2 martie, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege al Guvernului privind pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice.

Conform modificărilor duse legii, "furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică sau a actelor de autorizare dispuse potrivit Codului de procedură penală, precum şi potrivit Legii privind securitatea naţională".

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt