Serviciul de Securitate al Ucrainei a arestat un grup prorus care intenţiona să înfiinţeze noi "republici populare" în vest

Serviciul de Securitate al Ucrainei a arestat un grup prorus care intenţiona să înfiinţeze noi "republici populare" în vest

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a arestat sâmbătă un grup de separatişti proruşi în regiunea Ivano-Frankivsk, în sud-vestul ţării, car intenţiona să creeze "noi republici populare" după modelul autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, transmite EFE.

"Agenţii de ordine ucraineni i-au reţinut pe organizatorii unor noi 'republici populare' în vestul Ucrainei. Obiectivul colaboraţioniştilor era să destabilizeze situaţia în ariergarda militarilor ucraineni" pe fondul ofensivei trupelor ruse care au invadat Ucraina, a informat serviciul de presă al SBU.

Din aşa-numita "Republică Federativă a Ucrainei" pe care căuta să o creeze grupul prorus urmau să facă parte regiunile Ivano-Frankivsk, Transcarpatia, Leopolis, Ternopol şi Cernăuţi, toate situate în zona de vest a Ucrainei.

Potrivit SBU, separatiştii se aşteptau să recruteze "mai bine de 500 de trădători în regiunile occidentale şi centrale" ale Ucrainei.

Nu se precizează câte persoane au fost arestate.

Conform planului, separatiştii ar fi asasinat militari şi reprezentanţi ai autorităţilor, apoi ar fi preluat conducerea administraţiilor locale şi ar fi anunţat proclamarea de "republici populare" care ulterior s-ar fi unit într-un stat-marionetă controlat de Moscova.

SBU a deschis dosar penal împotriva celor reţinuţi, sub acuzaţia de "acţiuni având ca scop schimbarea puterii şi ordinii constituţionale prin violenţă", delict pasibil de 10 ani de închisoare. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt