Şeful NATO, la Bucureşti: Putin nu trebuie lăsat să câştige

Şeful NATO, la Bucureşti: Putin nu trebuie lăsat să câştige

Timp de două zile, Bucureşti este gazda celui mai important eveniment NATO după Summitul de la Madrid. Miniştrii de externe din statele Alianţei s-au reunit pentru a discuta despre războiul din Ucraina, dar şi despre securitatea energetică. NATO nu îl va lăsa pe Putin să câştige, a fost mesajul lui Jens Stoltenberg. În România se află şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, care s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu secretarul general al NATO.

Războiul din Ucraina a fost principalul subiect pe agenda ministerialei NATO. Vladimir Putin trebuie oprit, este mesajul comun al ţărilor NATO, iar Ucraina va primi în continuare ajutor din partea statelor aliate, promit oficialii prezenţi la Bucureşti.

Dacă Putin câştigă războiul, atunci vom plăti un preţ imens în viitor, a averitizat secretarul general al Alianţei. În acest context, consolidarea Flancului Estic este o prioritate pentru NATO. Astfel, inclusiv în România, numărul trupelor aliate va fi dublat.

La Bucureşti a ajuns şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, care s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Antony Blinken a avut o discuţie şi cu Jens Stoltenberg.

La ministeriala de la Bucureşti participă şi miniştrii de externe ai Sudiei şi Finlandei, state care vor deveni curând membri ai Alianţei Nord Atlantice. La eveniment au luat parte şi delegaţii din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Bosnia- Herţegovina.

Soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zlenska a transmis şi ea un mesaj miniştrilor prezenţi la Bucureşti. ,,De ce face Rusia asta? După părerea mea face acest lucru pentru că este un stat terorist şi pentru că ne-a adus în întuneric atât de multă vreme. Însă nu va reuşi pentru că lumina noastră va străluci”, a spus prima doamnă a Ucrainei.

Ministeriala de la Bucureşti este primul eveniment de acest fel pe care România îl găzduieşte de când a devenit membru al Alianţei şi al doilea, din 2008, când la Bucureşti a avut loc summitul NATO.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt