Secretarul de stat american acuză Rusia că a luat în considerare folosirea de ''agenţi chimici'' la Mariupol

Secretarul de stat american acuză Rusia că a luat în considerare folosirea de ''agenţi chimici'' la Mariupol

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat marţi că nu este "în măsură să confirme" recentele acuzaţii în sensul că forţele ruse au folosit arme chimice la Mariupol, asigurând însă că acestea "ar putea utiliza diferiţi agenţi anti-revolte, în special gaze lacrimogene combinate cu agenţi chimici", împotriva "combatanţilor şi civililor ucraineni în campania lor agresivă de cucerire" a oraşului ucrainean, relatează AFP.

"Împărtăşim aceste informaţii cu Ucraina" şi "suntem în contact direct cu partenerii noştri pentru a stabili ce se întâmplă, este realmente un subiect de preocupări", a spus el presei.

"Este o preocupare pe care o aveam dinainte de debutul agresiunii" Rusiei asupra Ucrainei, "am avertizat împotriva posibilităţii unei recurgeri la acest tip de arme şi urmărim foarte îndeaproape acest lucru", a insistat secretarul de stat american.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt