Şcolile din Bucureşti vor funcţiona ca şi până acum, anunţă prefectul Capitalei

Şcolile din Bucureşti vor funcţiona ca şi până acum, anunţă prefectul Capitalei

Şcolile din Capitală vor funcţiona ca şi până acum, anunţă prefectul Alin Stoica. Este o lămurire cu care acesta a venit după ce au apărut informaţii potrivit cărora luni ar putea avea loc o şedinţă în care să se discute despre condiţiile în care s-ar putea închide unităţi de învăţământ, ca urmare a creşterii cazurilor de COVID.  Oficialii din Educaţie spun că deocamdată, nu se impune măsura suspendării cursurilor, întrucât rata de incidenţă nu a trecut de 6 la mia de locuitori. Ministrul educaţiei face însă încă o dată apel la respectarea tuturor măsurilor de siguranţă.

Capitala a continuat, duminică, să aibă cele mai multe cazuri noi de coronavirus, peste 1.100, practic un sfert din numărul total al cazurilor noi de COVID înregistrate la nivel naţional în ultimele 24 de ore. Bucureştiul a ajuns la o rată de incidenţă de 3,98 la 1.000 de locuitori.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, infirmă zvonurile care spun că autorităţile doresc să închidă şcolile în care cursurile se desfăşoara faţă în faţă. Conform procedurii, DSP propune închiderea unei şcoli dacă sunt mai multe cazuri de COVD-19 în acea instituţie, a explicat Alin Stoica într-o intervenţie telefonica la Digi24.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt