Scandal în PNL după ultimele numiri în Guvern. Filiala Cluj se revoltă: „Orban şi Cîţu se cred Dumnezei-Deţinătorii adevărului absolut”

Scandal în PNL după ultimele numiri în Guvern. Filiala Cluj se revoltă: „Orban şi Cîţu se cred Dumnezei-Deţinătorii adevărului absolut”

Tensiuni în PNL după împărţirea funcţiilor de prefect, precum şi după numirea secretarului general şi a secretarului general adjunct din Guvern. Filiala Cluj se revoltă împotriva conducerii partidului după ce a pierdut atât funcţia de prefect, cât şi una dintre cele două funcţii din Secretariatul General al Guvernului.

Filiala PNL Cluj a sperat până în ultimul moment că va putea să îşi impună un om în Secretariatul General al Guvernului. Pentru funcţia de secretar general l-ar fi vrut pe Mircea Abrudean, după ce actualul prefect de Cluj s-a văzut nevoit să plece din funcţie, aceasta fiind dată celor de la UDRM în urma negocierilor purtate în coaliţie.

Însă, în funcţia de secretar general al Guvernului, Florin Cîţu şi-a impus propria numire, peste capul lui Ludovic Orban, susţin surse din partid. Preşedintele PNL l-ar fi vrut pe Tănase Stamule, însă Florin Cîţu şi-a numit un apropiat, pe Tiberiu Horaţiu Gorun. Anterior, Tiberiu Horaţiu Gorun a fost secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor şi este considerat omul deputatului PNL de Gorj, Dan Vâlceanu, prieten bun cu actualul premier.

După numire lui Gorun, Mircea Abrudean a sperat că va ajunge măcar secretar general adjunct, însă în această funcţie a fost numit Istvan Zahoranszki, de la UDMR. Decizia a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt