SC Miercurea Ciuc a câştigat titlul de campioană a României

SC Miercurea Ciuc a câştigat titlul de campioană a României

Sport Club Miercurea Ciuc a câştigat titlul de campioană a României la hochei pe gheaţă, după ce a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 4-3 (0-2, 3-0, 1-1), marţi, pe Patinoarul ''Vakar Lajos'' din Miercurea Ciuc, într-un meci din play-off-ul pentru titlu.

Echipa din Gheorgheni a condus cu 2-0, prin reuşitele lui Patrik Imre (01:47) şi Christopher Bodo (17:45), dar ciucanii au revenit şi au punctat de trei ori, prin Szilard Rokaly (33:39), Evgheni Skacikov (34:05) şi Balazs Szabolcs Peter (36:18). Robert Ferencz Csibi (41:24) a egalat din nou, dar Tihamer Becze a marcat golul victoriei ciucanilor (58:57).

Sport Club şi-a trecut în palmares al 17-lea său titlu de campioană a României şi primul după o pauză de patru ani.

Echipa din Miercurea Ciuc a reuşit anul acesta să câştige şi competiţia regională Erste Liga.

Într-un meci din play-off-ul pentru locurile 5-8, CSA Steaua Bucureşti a fost învinsă de ACS HC Fenestela 68 Târgu Secuiesc cu 5-2 (2-0, 1-2, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Braşov.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt