Şapte morţi, între care un copil, după ce trupele ruse au tras asupra unui convoi de civili

Şapte morţi, între care un copil, după ce trupele ruse au tras asupra unui convoi de civili

Serviciul de informaţii ucrainean acuză sâmbătă Rusia că a tras asupra un convoi în care erau evacuaţi femei şi copii din satul Peremoha, în regiunea Kiev, omorând şapte persoane, printre care şi un copil, relatează Reuters.

"După atac, ocupanţii i-au forţat pe cei rămaşi în coloană să se întoarcă în Peremoha şi nu-i lasă să iasă din sat", a precizat într-un comunicat serviciul de informaţii, precizând că numărul total al răniţilor este necunoscut.


"Rusia a tras asupra unei coloane de femei şi copii care încerca să evacueze satul Peremoha, din regiunea Kiev, de-a lungul unui coridor 'verde' convenit anterior. Şapte oameni au murit, inclusiv un copil", a precizat sursa citată.

Reuters precizează că nu a reuşit să verifice independent acest informaţii şi Rusia nu a comentat până în prezent.

Ucraina a acuzat Rusia că împiedică evacuările din zonele de conflict nerespectând armistiţiile convenite şi trăgând asupra unor ţinte civile.

Rusia a negat că a vizat ţinte civile de la începutul invaziei sale de pe 24 februarie şi a acuzat Ucraina pentru eşecul repetat al eforturilor de a evacua populaţia din zonele cele mai afectate de război, printre care şi portul Mariupol.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt