S-a terminat cu porumbul? Fermierii nu mai fac faţă scumpirii îngrăşămintelor

S-a terminat cu porumbul? Fermierii nu mai fac faţă scumpirii îngrăşămintelor

Cultivatorii de cereale din Franţa se plâng de faptul că preţurile din ce în ce mai mari la îngrăşăminte şi livrările limitate au majorat extrem de mult costurile de producţie, astfel că nu mai rentează să cultive porumb. Aceştia ameninţă că vor trece spre alte culturi mai puţin dependente de îngrăşăminte anul viitor, transmite publicaţia Reuters, citată de Agerpres.

Una dintre componentele cruciale pentru îngrăşămintele pe bază de azot sunt gazele naturale, al căror preţ a înregistrat creşteri imense în ultima vreme, pe fondul cererii din ce în ce mai mari după pandemie şi a livrărilor reduse din Rusia. Astfel, cei care au de suferit sun fermierii, care se văd nevoiţi să scoată din ce în ce mai mulţi bani din buzunar pentru a face tratamentele necesare în culturi. Mai mult, aceştia nu ştiu nici dacă vor avea disponibile pe piaţă îngrăşămintele de care au nevoie.

„Principala îngrijorare este legată de disponibilitate. Avem deja unele probleme de aprovizionare în prezent şi, indiferent de preţ, nu există nicio garanţie că vom avea îngrăşăminte la primăvară”, a declarat fermierul Benoit Pietrement, care este şi preşedintele al organismului public FranceAgriMer

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt