S-a născut pentru a învinge

S-a născut pentru a învinge

S-a născut sub dărâmături în Siria şi este singura supravieţuitoare a familei. Este povestea impresionantă a unei fetiţe. Mama, tatăl, şi cei patru fraţi au murit în dezastru şi a rămas singură pe lume. Însă, fetiţa a fost adoptată de unchii ei, primind astfel, după atâta chin, o viaţă şi o familie nouă. Între timp bilanţul negru al cutremurelor devastatoare a ajuns la peste 46 de mii de morţi. Milioane de oameni sunt nevoiţi acum să ia totul de la zero.

Mama fetiţei a intrant în travaliu la scurt timp după cutremur. Când a fost găsită, Aya încă era legată de femeie prin cordonul ombilical. După ce fetiţa a fost dusă la spital, o mulţime de oameni din întreaga lume s-au oferit să o adopte. Deşi fusese numită Aya, care înseamnă miracol în arabă, noua familie i-a dat numele Afraa, pentru a o omagia pe mama ei decedată.

Şi mătuşa fetiţei, acum mamă adoptivă, a născut la trei zile după cutremur, şi astfel cele două fetiţe vor creşte împreună. În Turcia, Mustafa Asi, bărbatul salvat după 12 zile a fost acum reunit cu familia sa. Cu ultimele puteri, după ce a fost salvat, tânărul şi-a sunat familia să afle dacă este în viaţă. Acum, la spital, acesta a fost reunit cu soţia sa şi a văzut-o pentru prima dată pe fiica sa, născută la căteva zile după cutremur.

Autorităţile din cele două ţări încercă să gestioneze acum cel mai grav dezastru din istoria lor. Milioane de oameni depind de ajutoarele primite pentru a supravieţui. Mulţi dintre aceştia au rămas fără case şi sunt nevoiţi să locuiască în adăposturi.

Mulţi dintre oameni au rămas fără un acoperiş deasupra capului nu din cauza seimselor ci din cauza clădirilor construite neregulamentar. Peste 50 de mii de clădiri s-au prăbuşit numai în Turcia. Autorităţile anchetează acum mai mulţi dezvolatori şi au reţinut deja peste 100 de persoane. Seismologii din Turcia au spus că după cele două cutremure majore de peste 7 au fost nu mai puţin de 6000 de replici.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt