Rudele cer pedeapsa maximă penrtru șoferița din Iași care a omorât patru muncitori. Numai că procesul este unul greoi. Șoferița nu recunoaște nici acum că s-a aflat la locul accidentului și că este vinovată pentru moartea celor patru. Mai mult, familiile celor decedați ar putea să nu își primească despăgubirile după ce compania de asigurări a intrat în insolvență. Atenție, urmează detalii și imagini care vă pot afecta emoțional!
Ion Ivanciu făcea parte echipa de muncitori în noaptea în care a avut loc tragicul accident. Își amintește perfect tot ceea ce s-a întâmplat și cu greu poate relata firul evenimentelor în fața instanței.
Soția inginerului Duca cere pedeapsa maximă pentru șoferita care i-a ucis soțul și a lăsat o fată de 20 de ani fără tată. În plus atitudinea sfidătoare a femeii a reprezentat un motiv de furie pentru toate rudele celor omorâți.
Șoferița nu recunoaște nici acum că este vinovată. Peste 30 de persoane vor fi audiate în acest dosar, care pare că bate pasul pe loc.
În noaptea de 16 spre 17 iunie, șoferița din Iași s-a urcat la volan după ce consumase băuturi alcoolice, iar la scurt timp a pierdut controlul volanului și a intrat într-un zid. Mașina a ricoșat ulterior într-un grup de muncitori. 4 persoane au murit pe loc, iar alte 3 au fost rănite grav.
foto: stireadeiasi.ro