Românii se întorc acasă

Românii se întorc acasă

Nicăieri nu e mai bine ca acasă! Este deviza românilor care lucrează în străinătate şi care în fiecare an se întorc în România să-şi petreacă sărbătorile cu prietenii şi rudele. Ca de fiecare dată, şi-au umplut maşinile cu bunătăţi şi cadouri şi, ca să evite aglomeraţia din vămi, mulţi au pornit la drum încă de aseară. Au avut de aşteptat la frontieră doar câteva câteva minute, iar când au ajuns acasă au primit ceai cald şi cafea din partea poliţiştilor.

Zeci de mii de români care lucrează în Anglia, Franţa, Italia sau Germania se întorc zilele acestea în ţară pentru a petrece Crăciunul în familie. Obosiţi după un an greu de muncă, oamenii spun că drumul lung nu putea fi un impediment în calea întâlnirii cu cei dragi.

Chiar dacă traiul în Occident este mai convenabil, datorită salariilor mai mari, cei mai mulţi spun că nu trece o zi fără să se gândească la România. E locul unde cândva, îşi doresc să se reîntoarcă pentru totdeauna. E locul numit acasă.

Cum mulţi conduc chiar şi câteva mii de kilometri până să ajungă în ţară, poliţiştii i-au aşteptat la frontieră cu ceai cald, apă, dulciuri şi cafea fierbinte.

Cel mai mare timp de aşteptare a fost la Vama Nădlac 2. Acolo s-a stat în coloană timp de o oră.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt