Românii, mari iubitori de ceaiuri

Românii, mari iubitori de ceaiuri

Românii au consumat de doua ori mai multe ceaiuri anul trecut. Fie ca vorbim despre sortimente care cresc
imunitatea, fie despre cele care ne ajuta sa ne relaxam, oamenii s-au asezat comod in fotoliul preferat si s-au delectat cu aromele deosebite. Comerciantii spun ca au castigat clienti noi, care nu obisnuiau sa bea ceai.

Tot mai mulţi români au început să descopere plăcerea de a savura pe îndelete o cană cu ceai. Vânzările acestor produse s-au dublat faţă de anii trecuţi. Cele mai cumpărate sunt sortimentele din fructe cu diverse arome, în diferite combinaţii. Interesant este că mai bine de jumătate dintre clienţii câştigaţi în 2020 nu aveau deloc obiceiul de a bea ceai, spun cei din industrie.

Unul dintre retailerii locali dezvăluie că "Tabure" a fost produsul vedetă al anului. Este un ceai cu cireşe şi trandafiri, care are o aromă deosebită. Românii, cunoscuţi drept consumatori de ceaiuri din plante medicinale, şi-au răsfăţat mai mult papilele gustative cu arome exotice. Practic am dat sunătoarea, teiul şi muşeţelul pe fructe uscate şi confiate.

În pandemie cel mai vândut a fost ceaiul Rooibus, cu trandafiri, căpşuni şi zmeură, urmat de Sakura, un ceai
verde, îmbogăţit cu iasomie şi cireşe. Dovadă că piaţa ceaiului a mers bine stă şi faptul că s-au înmulţit afacerile de acest tip

La modă rămân şi ceaiurile blooming, arata un studiu, adică cele care înfloresc - făcute prin împletirea frunzelor de ceai uscate în jurul mai multor flori, originare, în general, din China.

Cele mai multe ceaiuri vin din ţări precum Polonia, de unde am importat anul trecut peste 160.000 de kilograme.

Afla mai multe despreceaiconsumiubitoriromanitone
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt