România fenomenelor extreme

România fenomenelor extreme

Una caldă, alta rece! Suntem nevoiţi să suportăm efectele unei vremi tot mai capricioase. Atunci când nu loveşte
canicula, fac prăpăd furtunile puternice şi, mai nou, grindina, chiar dacă suntem în plină vară. Fenomenul extrem a apărut pe platoul Bucegi dar şi în mai multe zone montane.

O furtună violentă a lovit ieri noapte în Botoşani. Pe imaginile surprinse la faţa locului se vede cum vântul bate cu putere, iar ploaia torenţială a redus vizibilitatea. Rafalele au atins 90km/h şi au lăsat în urmă şase maşini avariate. 14 localităţi au rămas fără curent.

În munţii Bucegi a fost zi e iarnă în mijlocul verii. Grindina a acoperit întreaga suprafaţă a Platoului Bucegi. În urma ruperii de nori a rămas un strat de gheaţă de câţiva centimetri. ILS fotografii Meteoplus facebook
În Azuga oamenii au privit neputincioşi cum bucăţile mari de gheaţă cad în curţile lor. Acestea aveau dimensiunea unui ou de porumbel. Pentru a-şi proteja maşinile de furia naturii, localnicii şi-au pus pături pe parbrizele maşinilor.

În localitatea Moieciu de Sus, traficul a fost blocat din cauza aluviunilor şi a copacilor căzuţi pe şosea.

Şi în judeţul Dâmboviţa au fost înregistrate fenomene extreme. La Peştera, o furtună cu grindină a acoperit această locuinţă. Vremea capricioasă le-a dat de furcă românilor încă de la începutul lunii iunie. Specialiştii avertizează că fenomenele extreme vor continua să fie prezente în România pe toată perioda verii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt