Restanţele la creditele în lei au scăzut cu 0.6% în mai, iar împrumuturile în valută cu 2,64%

Restanţele la creditele în lei au scăzut cu 0.6% în mai, iar împrumuturile în valută cu 2,64%

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat, în mai 2021, la 4,5 miliarde de lei, în scădere cu 0,6% faţă de suma raportată în luna precedentă, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 2,64%, la 1,48 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în mai, 209,8 miliarde de lei (cu 1,32% peste valoarea din luna precedentă), din care 79,714 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 125,388 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 90,104 miliarde echivalent lei în mai 2021 (cu 0,04% mai puţin faţă de aprilie 2021), din care 53,351 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 29,965 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii mai, credite în lei restante în sumă de 1,812 miliarde de lei (1,831 miliarde de lei în aprilie) şi în valută de 557,8 milioane de lei, echivalent (557,3 milioane de lei în aprilie).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra în mai la 76,567 miliarde de lei ( 75,402 miliarde de lei luna precedentă), iar al celor în valută la 46,767 miliarde de lei (46,761 miliarde de lei în aprilie).

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt