REGINA A MURIT, TRĂIASCĂ REGELE!

REGINA A MURIT, TRĂIASCĂ REGELE!

Noul conducător al Marii Britanii va fi cunoscut sub numele de Regele Charles al III-lea. Fiul cel mare al suveranei britanice va fi proclamat rege după cea mai lungă aşteptare din istoria Monarhiei britanice. Urcă pe tron la vârsta de 73 de ani, după o viaţă tumultoasă, care face ca o lume întreagă să se întrebe dacă se va bucura vreodată de iubirea şi de respectul pe care britanicii le-au avut pentru mama lui, Regina Elisabeta a II-a.

Născut la Palatul Buckingham pe 14 noiembrie 1948, Charles este primul copil al Elisabetei şi al lui Philip. Charles este numit prinţ din prima secundă a vieţii. Iar la patru ani, odată cu urcarea mamei sale pe tron, devine prinţ moştenitor.

Unii ar spune că a fost un deschizător de drumuri - este primul moştenitor al familiei regale britanice care a fost la o şcoală şi la o universitate publică. Ca elev, nu a avut rezultate remarcabile, în unul dintre ani chiar a rămas repetent.

A terminat studiile la liceul Gordonstoun, în Nordul Scotiei. Apoi a fost admis la Colegiul Trinity, din cadrul Universităţii Cambridge, acolo unde a si obţinut o diplomă in istorie. Apoi a intrat în slujba Forţelor Aeriene Regale şi a Marinei Regale a Marii Britanii. Are licenţă de pilot de elicopter.

La 19 ani, Charles primeşte titlul oficial de Print al Ţării Galilor. Opt ani mai târziu, Prinţul Charles părăseşte Forţele Armate şi devine fondatorul unei organizatii caritabile. ,,Trustul Printului” avea menirea să sprijine tinerii din regat aflaţi situaţii dificile. De altfel, actualul Rege al Marii Britanii, se implică şi acum în actiuni caritabile şi este şi un excelent avocat al luptei împotriva schimbărilor climatice.

Un mare iubitor de artă, cultură, teatru şi muzică, Charles a recunoscut în nenumărate rânduri că este un mare admirator al lui Leonard Cohen. În momentele de linişte preferă să picteze în acuarelă ori sa-l citească pe Shakespeare.

Cu toate că nu de puţine ori a afişat o imagine populară, dominată de simplitate , există voci care spun că are un trai plin de opulenţă si că iubeşte luxul. Sunt cifre oficiale care arată ca turneele sale în afara ţării, cu trenul sau avionul privat, au fost cele mai costisitoare din istoria familiei regale. Tom Bower, autorul volumului ,,Rebel Prince” , scria chiar că obisnuieşte să-şi ia în călătorii scaunul de toaletă. Afirmaţii pe care Regele Charles al III-lea le-a negat şi a rugat publicul ,,să nu creadă în toate prostiile”.

Urcarea pe tron al lui Charles va încheia o perioadă de aşteptare cu mult mai lungă decât în cazul predecesorilor săi. Putem spune ca acesta a devenit un simbol al vieţii petrecute în aşteptare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt