Regele Charles al III-lea vine în România

Regele Charles al III-lea vine în România

Regele Charles al III lea ajunge la Bucureşti. Este primul monarh britanic care vine în România, iar pentru el - prma vizită în străinătate după încoronare. Vizita de cinci zile are caracter privat şi, cu siguranţă, Regele va ajunge şi la proprietăţile sale de la Viscri şi Valea Zălanului. Unul dintre marile avantaje ale României este liniştea, aşadar vizitele sale private aici vor fi respectate ca atare, a spus ambasadorul Regatului Unit. Mîine la amiază, Regele Charles al III lea va fi primit la Cotroceni de preşedinte.

Au trecut 25 de ani de când Charles, acum rege al Regatului Unit, atunci Prinţ de Wales a fost prima oară în România. Se întâmpla la finalul anilor 90. Au urmat, de atunci, multe alte vizite, prin ţara noastră, iar frumuseţea Transilvaniei pare că l-a cucerit pe Charles.

Pentru pentru prima vizită externă de după încoronare, Regele a ales tot România. Vineri, Charles va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis, la Bucureşti. Apoi, timp de cinci zile, va cutreiera meleagurile din Transilvania. Sătenii din Valea Zălanului se pregătesc pentru primirea regelui.

În Valea Zălanului şi la Viscri, satele în care a fost anunţată vizita regelui în următoarele zile au fost aduse forţe de securitate, iar casa regelui va fi atent monitorizată.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt