Războiul va încetini creşterea economiei mondiale, dar nu va provoca o recesiune globală

Războiul va încetini creşterea economiei mondiale, dar nu va provoca o recesiune globală

Noile previziuni din aprilie ale Fondului Monetar Internaţional vor arăta că războiul din Ucraina va încetini creşterea economiei mondiale, dar nu va provoca o recesiune globală, a afirmat marţi directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters.

Vorbind la un eveniment online găzduit de revista Foreign Policy, şeful FMI a explicat că unele economii emergente slabe afectate încă de pandemie se confruntă cu riscul recesiunii din cauza şocurilor provocate de majorarea preţurilor la alimente şi energie şi a înăspririi condiţiilor financiare în urma majorării dobânzilor în economiile avansate.

În ianuarie, FMI a previzionat un avans al economiei mondiale de 4,4% în 2022, în scădere cu aproximativ o jumătate de punct procentual faţă de estimarea din octombrie, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare. Dar şocurile provocate de majorarea preţurilor la alimente şi energie, provocate de război şi de sancţiuni, şi înăsprirea condiţiilor financiare, vor afecta semnificativ multe state în curs de dezvoltare, a avertizat şeful FMI.

"Depunem eforturi pentru creşterea economiei şi reducerea inflaţiei, dar avem exact opusul: creşterea încetineşte, iar inflaţia creşte", a declarat Georgieva.

Noile actualizări ale prognozelor FMI ar urma să fie publicate în timpul întâlnirilor de primăvară cu Banca Mondială, în perioada 18-24 aprilie.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt