Rafila: Guvernul a aprobat înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate

Rafila: Guvernul a aprobat înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate

Guvernul a aprobat, joi, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, acesta fiind un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, în primul rând a celor trei spitale regionale, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

"A fost anunţat încă de zilele trecute acest fapt, că urmează să intre în dezbatere şi pentru aprobare de către Guvern o ordonanţă de urgenţă care face posibilă funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), este şi un jalon pentru noi care trebuia îndeplinit. Dincolo de acest lucru, cel mai important element este că speram să avem la dispoziţie un instrument care să facă posibilă accelerarea investiţiilor în sectorul sanitar, mă refer în primul rând la cele trei spitale regionale, care, practic, trec cu structură cu tot de la Ministerul Sănătăţii la această agenţie, dar şi a minim trei obiective de investiţii din cadrul PNRR", a afirmat Rafila, după şedinţa Executivului.

El a spus că este bine ca să existe o agenţie specializată în investiţii, mai ales în sectorul sănătăţii.

"Lipsa investiţiilor în ultimii 30 de ani în sectorul public a creat o mare nemulţumire şi a limitat accesul la servicii de sănătate. Este important să avem o astfel de structură. Este important, însă, să găsim şi mecanismele prin care să stimulăm aducerea unor specialişti în structurile acestei agenţii. Până la urmă, o structură fără profesionişti nu poate să îşi îndeplinească rolul şi cred că acesta va fi lucrul cel mai dificil", a adăugat Rafila.

Conform acordului cu Comisia Europeană, Agenţia va fi condusă de un preşedinte desemnat de Ministerul Sănătăţii, pe o perioadă provizorie de 6 luni, a mai spus Alexandru Rafila.

"În acest timp, toate celelalte acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea agenţiei vor fi elaborate şi aprobate de către Guvernul României, iar până la sfârşitul anului ar trebui să aibă minim 52 de posturi ocupate. Ţinta finală de maturizare a funcţionării este pentru anul 2026, deci chiar la terminarea PNRR, când ar trebui să aibă minim 78 de posturi. Cred că este esenţial să găsim împreună cele mai bune soluţii încât oamenii care vor veni să lucreze în această agenţie să poată să beneficieze, pe de o parte de training-uri şi consultanţă, care sunt prevăzute în PNRR, dar şi să rămână şi să poată să dezvolte, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu alte autorităţi publice interesate, fie că discutăm de autorităţi centrale, fie că discutăm de autorităţi locale, investiţiile în sănătate", a adăugat ministrul.

El a menţionat că, împreună cu ceilalţi membri ai Guvernului, va căuta soluţii pentru a avea o instituţie funcţională în perioada următoare.

"Până la sfârşitul anului, cu siguranţă ea trebuie să poată să răspundă cerinţelor pentru continuarea proiectelor celor trei spitale regionale şi, respectiv, minim trei investiţii majore din cadrul PNRR", a mai spus Rafila.

Întrebat în legătură cu criticile sale anterioare referitoare la această Agenţie, Rafila a spus că opiniile sale se referă la posibilitatea de a stabiliza un personal înalt calificat, în condiţiile unor salarii limitate, conform grilei Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care consultanţa pentru funcţionarea acestei Agenţii este foarte consistentă.

"Mi s-a apărut normal că, în momentul în care te gândeşti să ai o astfel de Agenţie, în care trebuie să fie încadraţi profesionişti extrem de dedicaţi, extrem de capabili, să existe o gândire privind menţinerea acestor oameni în această structură. Una este să o înfiinţezi, alta este să asiguri condiţiile încât aceşti oameni să îşi poată desfăşura activitatea şi să rămână fideli acestei agenţii şi nevoii, până la urmă, de investiţii în sistemul de sănătate din România. Eu nu mi-am schimbat opinia, dar asta nu înseamnă că opinia mea trebuie în vreun fel să împiedice desfăşurarea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

El a spus că bugetul este redus pentru această agenţie, iar bugetul pentru consultanţă şi training este mare.

"Este un angajament al României, deci nu este vorba de decizia ministrului Sănătăţii, nici măcar de decizia Guvernului României. Aşa s-a încheiat acordul de finanţare cu Comisia Europeană şi noi, după cum ştiţi, trebuie să respectăm întru totul acest acord", a adăugat Rafila.

Rafila a mai precizat, referitor la angajaţii agenţiei, că o parte vor fi transferaţi de la Ministerul Sănătăţi, de la structura care gestionează cele trei spitale regionale, iar restul posturilor vor fi scoase la concurs.

"Chiar în ipoteza în care de la 1 iulie se blochează angajările sectorul public, în mod evident pentru astfel de proiecte, pentru acest proiect care înseamnă foarte mulţi bani pentru România, va exista o excepţie cu siguranţă", a mai spus ministrul. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt