Rafila, despre lupta împotriva pandemiei: Dacă aveţi un Kalaşnicov, nu o să trageţi pentru că nu aveţi o puşcă NATO?

Rafila, despre lupta împotriva pandemiei: Dacă aveţi un Kalaşnicov, nu o să trageţi pentru că nu aveţi o puşcă NATO?

Autorităţile nu reuşesc să facă spitalele din România mai sigure pentru că de regulă se acreditează hârtii şi nu servicii medicale, a declarat duminică, la Digi24, medicul şi politicianul Alexandru Rafila, în contextul incendiului izbucnit la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. În condiţii de pandemie, Rafila crede că trebuiesc folosite toate mijloacele disponibile. „Dacă aveţi în faţa dumneavoastră un adversar şi acest adversar este COVID şi sunteţi înarmat cu un Kalaşnicov, nu o să trageţi pentru că nu aveţi o puşcă standard NATO?”.

„Avem o instiţuţie foarte frumoasă, ANMCS, care se ocupă de calitatea serviciilor medicale, inclusiv de siguranţa pacienţilor. Din păcate, noi acredităm nişte hârtii, nu servicii medicale şi nu reuşim să facem într-adevăr spitalele să fie mai sigure”, a declarat Rafila la Digi24. Emisiunea „În faţa ta” a fost înregistrată vineri, puţin după incendiu, şi probabil înainte de demiterea şefului ANMCS de către premierul Florin Cîţu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt