Proteste de amploare în Europa

Proteste de amploare în Europa

Proteste de amploare faţă de certificatul de vaccinare pentru coronavirus au avut loc în mai multe ţări din Europa. Mii de cadre medicale nevaccinate din Marea Britanie au manifestat pe străzile Londrei în semn de nemulţumire faţă de obligativitatea imunizării. Demonstraţii faţă de paşaportul COVID au avut loc şi în Suedia, Franţa, Austria şi Italia. Zeci de mii de oameni au fost pe străzi!

Un protest uriaş a avut loc în capitala Marii Britanii. Mii de medici şi angajaţi din sectorul sanitar au ieşit pe străzile din Londra pentru a manifesta faţă de decizia guvernului de a-i concedia pe cei nevaccinaţi. Decizia ar urma să intre în vigoare pe 3 februarie.

Zeci de angajaţi sanitari şi-au aruncat uniformele în faţa reşedinţei premierului Boris Johnson din Londra. Aceştia au scris pe haine…mesaje în care condamnă decizia guvernului din Marea Britanie şi cer anularea acestei reguli.

O manifestaţie de amploare a fost organizată şi în capitala Suediei. Mii de oameni s-au strâns în centrul oraşului pentru a protesta faţă obligativitatea paşaportului de vaccinare. Oamenii au aprins torţe şi au scandat ore în şir.

În acest timp, în mai multe oraşe din Franţa au avut loc demonstraţii faţă de înlocuirea permisului sanitar cu
paşaportul de vaccinare. Pentru al 28-lea weekend consecutiv, mii de oameni au ieşit pe străzile capitalei Paris
pentru a denunţa modul în care autorităţile franceze gestionează criza sanitară din Hexagon

Proteste au avut loc şi în Austria, după ce, în urmă cu două zile, a devenit prima ţară europeană care a impus vaccinarea obligatorie a adulţilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt