Prinţul Charles, vizită în Viscri

Prinţul Charles, vizită în Viscri

Prinţul Charles se află în inima României. Mai exact, în Viscri. Satul care a devenit celebru datorită lui. Este deja o
tradiţie să ajungă acolo atunci când vine în vizită în ţara noastră. Iar sătenii sunt cei mai încântaţi. Moştenitorul
coroanei britanice a fost întâmpinat de localnici cu bucate tradiţionale locului.

Aşa decurge o vizită a prinţului Charles în satul său de suflet. După 3 ani, Prinţul Marii Britanii s-a întors în casa sa din
Viscri, acolo unde localnicii l-au întâmpinat cu daruri şi bucate.

Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţului de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care beneficiază ucenici, meşteri artizani, copii si studenţi din întreaga ţară. Casa albastră, cumpărată de prinţul Charles în 2006, va fi transformata în muzeu şi deschisă publicului

Moştenitorul coroanei britanice a mers şi în Roadeş, acolo unde a vizitat casa prietenului său, William Becker.

O altă oprire a fost la biserica fortificată din Roadeş.

Din 1998 principele de Wales este prezent aproape anual în ţara noastră, iar Familia Regală a României participă în
fiecare an la vizite publice sau oficiale în Marea Britanie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt