Presa informează şi apără, educă şi trezeşte; societatea să creeze un mediu deschis, necesar libertăţii de conştiinţă

Presa informează şi apără, educă şi trezeşte; societatea să creeze un mediu deschis, necesar libertăţii de conştiinţă

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, afirmă într-un mesaj transmis de Ziua mondială a libertăţii presei că datoria societăţii este să asigure ziariştilor un mediu deschis în care să lucreze în deplină libertate de conştiinţă, iar aceştia trebuie să aibă un singur reper, adevărul.

"O instituţie fundamentală a democraţiei îşi sărbătoreşte astăzi, simbolic, ziua sa. Este un nou prilej de a aduce în conştiinţa tuturor, oameni politici, guvernanţi sau simpli cetăţeni, că o mare parte din binele nostru colectiv este datorat celor ce, zi sau noapte, muncesc în slujba adevărului", a scris, marţi, Romaşcanu pe Facebook.

Ministrul reaminteşte că a "muncit 20 de ani în diverse poziţii în managementul de presă, ani care au construit o relaţie de respect şi admiraţie pentru aceşti oameni care au o vocaţie şi nu un serviciu".

"Ştiri, reportaje, investigaţii, analize, comentarii, în toate aceste forme presa informează şi apără, educă şi trezeşte. Datoria societăţii este să le asigure un mediu deschis în care să lucreze în deplină libertate de conştiinţă iar datoria presei este să aibă un singur reper, adevărul. La Mulţi Ani!", a adăugat Lucian Romaşcanu.

agerpres.ro

Afla mai multe despremediupresa
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt