Pompierii care l-au salvat pe Moş Crăciun

Pompierii care l-au salvat pe Moş Crăciun

Lungul drum al Moşului din Laponia către casele copiilor cuminţi a fost pline de peripeţii anul acesta. Obosiţi, renii l-au lăsat pe garajul pompierilor din Galaţi. Cei mici l-au văzut şi au dat alarma. Iar pompierii i-au sărit imediat Moşului în ajutor. Cu o autoscară folosită în timpul misiunilor, l-au coborât cu bine pe bătrânelul aflat în dificultate.

Bucuros că a scăpat cu bine şi că la noapte va putea împărţi darurile din desagi, Moş Crăciun a împărţit în avans daruri copiilor care au luat parte la operaţiunea de salvare. Cei mici, l-au răsplătit cântând colinde.

Bucuria celor mici a fost uriaşă.

După ce a împărţit cadourile, Moş Crăciun s-a urcat, din nou, în sanie şi şi-a continuat drumul. Noaptea aceasta nici un copil nu va fi uitat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt