Poliţist reţinut după ce a fugit de la locul accidentului

Poliţist reţinut după ce a fugit de la locul accidentului
Membri ai Sindicatului National al Politistilor si al Personalului Contractual protesteaza joi 16 Martie 2017, in fata ministerului Muncii din Bucuresti, ca urmare a nemultumirilor sindicalistilor, privind nerespectarea legii si de neaplicarea corecta a salarizarii in Ministerul de Interne. ANDREEA ALEXANDRU/MEDIAFAX FOTO

Un agent de poliţie sucevean a fost reţinut pentru 24 de ore, luni, după ce a accidentat două persoane în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice şi a părăsit locul faptei.

Într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, se arată că, pe 20 noiembrie, un procuror din cadrul unităţii de parchet menţionate s-a sesizat din oficiu cu privire săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pe 11 decembrie, prin ordonanţa procurorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de agentul de poliţie N.B. din cadrul IPJ Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.

Potrivit sursei citate, în cauză există suspiciunea rezonabilă că pe 20 noiembrie, în jurul orei 18,15, suspectul N.B., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul unui autoturism cu intenţia de a se deplasa la domiciliu, respectiv la sediul Postului de Poliţie unde îşi desfăşoară activitatea, iar înainte de a ajunge la imobilul unde locuieşte, pe DJ 291A, a surprins pe partea carosabilă persoanele A.V. şi A.M., pe care le-a accidentat şi a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului, parcând autoturismul avariat în curtea Postului de Poliţie.

Procurorul a dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore, începând cu 14 decembrie, ora 13,30, urmând ca pe 15 decembrie să se dispună în continuare o măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Sursa: Agrepres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt