Bătaie între suporteri înainte de meciul dintre Oțelul Galați și Dinamo. În încercarea a de a opri scandalul, un polițist a fost grav rănit la cap. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!
Scandalul a avut loc într-o intersecție din apropierea stadionului din Galați, unde și-au dat întâlnire grupurile de microbiști. Violențele au început în momentul în care mai mulți suporteri, aflați într-un microbuz, i-au înjurat pe fanii echipei adverse, care se aflau pe trotuar. Polițistul de la rutieră a oprit mașina, iar atunci când s-a dat jos ca să-i legitimeze, a fost lovit în cap cu o piatră.
Grav rănit, polițistul a fost transportat la spital de către colegii săi. Scandalul între suporteri s-a terminat numai cu ajutorul jandarmilor. Tânărul care l-a lovit pe agent cu o piatră a fost reținut pentru 24 de ore. Alți 25 de suporteri au fost conduși la sediul poliției.
Poliția a deschis dosar penal pentru ultraj. 15 dintre suporteri au interzis să mai participe la un meci de fotbal pentru un an de zile. Cazul amintește de ce s-a întâmplat în 2008, înaintea derby-ului dintre CFR și U Cluj, atunci când un jandarm a fost bătut și lovit în cap cu o dală de beton. Bărbatul a stat nternat în spital mai bine de cinci săptămâni.