Poliţia anunţă că au fost descoperite şapte cadavre într-o nouă groapă comună în apropiere de Bucea

Poliţia anunţă că au fost descoperite şapte cadavre într-o nouă groapă comună în apropiere de Bucea

Şapte corpuri neînsufleţite au fost descoperite luni într-o nouă groapă comună, în apropiere de Bucea, unde au fost găsite cadavre de civili după retragerea armatei ruse din regiunea Kievului la finalul lunii martie, a anunţat poliţia ucraineană, relatează AFP.

"Şapte civili au fost torturaţi de ruşi, apoi executaţi cu laşitate cu un glonţ în cap", a scris pe Facebook şeful poliţiei din Kiev, Andrii Nebîtov, precizând că "mai multe victime aveau mâinile şi genunchii legaţi".

"Această groapă comună a fost descoperită astăzi acolo unde au fost staţionaţi militarii ruşi, în apropiere de satul Mîroţke", situat la 10 km nord-vest de Bucea şi la 35 de km de Kiev pe aceeaşi axă, a adăugat el.

Şeful poliţiei din regiunea Kievul a precizat că "lucrează în prezent la identificarea victimelor".

După plecarea soldaţilor ruşi din regiunea Kiev şi descoperirea a sute de cadavre de civili ucraineni, Bucea a devenit simbolul crimelor de război imputate Rusiei de către Ucraina.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt