Plicuri suspecte la Ambasada Ucrainei de la Bucureşti

Plicuri suspecte la Ambasada Ucrainei de la Bucureşti

A fost alertă la Ambasada Ucrainei la Bucureşti. Două plicuri suspecte au fost trimise la sediul instituţiei, plicuri care erau asemanătoare şi care aveau acelaşi destinatar ca si cele din Spania. Alerta s-a dat în jurul prânzului, iar cei de la ambasadă au sunat imediat la 112.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje ale poliţiei şi echipe pirotehnice. După mai multe verificări, plicurile au fost ridicate de SRI, care a declarat ulterior că acestea nu conţineau explozibil, aşa cum s-a întâmplat cu cele livrate către mai multe instituţii cheie din Spania.

Potrivit unor surse, plicurile au fost expediate din Germania. În urma incidentului, ministrul de externe al Ucrainei a transmis că a fost lansată o campanie de teroare şi intimidare împotriva ambasadelor şi consulatelor ucrainene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt