Peste 448 de milioane de euro, finanţare prin PNDR, pentru investiţii în exploataţii agricole

Peste 448 de milioane de euro, finanţare prin PNDR, pentru investiţii în exploataţii agricole

Un număr de 811 fermieri vor primi fonduri europene în cuantum total de 448,2 milioane de euro pentru finanţarea investiţiilor pe care aceştia le vor realiza în propriile exploataţii agricole, informează luni Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Potrivit unui comunicat al AFIR, rapoartele de selecţie a cererilor de finanţare depuse în etapa a doua a sesiunii anuale 2021 (perioada 25 noiembrie - 24 decembrie) pentru mai multe pachete (componente) aferente submăsurii 4.1 Investiţii în exploataţii agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 au fost publicate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Astfel, în urma procesului de evaluare şi de selecţie a solicitărilor de finanţare depuse online, 811 fermieri vor primi fonduri europene în cuantum total de 448,2 milioane de euro pentru finanţarea investiţiilor pe care aceştia le vor realiza în propriile exploataţii agricole.

Pentru pachetul 4.1.1 Achiziţii simple de utilaje agricole şi/ sau irigaţii, drenaj, desecare la nivelul fermei - sector vegetal, AFIR a selectat 262 cereri de finanţare în valoare de 112,4 milioane de euro.

Prin componenta 4.1.2 Condiţionare şi procesare în fermă şi marketing - modernizare exploataţie - vegetal, exceptând legumicultura şi cartofii, au fost selectate 55 investiţii cu suma de 49,4 milioane de euro, iar pentru pachetul 4.1.4 Tineri fermieri - achiziţie utilaje, la nivelul AFIR, au fost selectate 265 de proiecte în valoare de 62,3 milioane de euro.

Totodată, în cadrul componentei 4.1.5 Investiţii în zootehnie (producţie primară, condiţionare şi marketing) - naţional, AFIR a selectat pentru finanţare 62 de proiecte în valoare de 64,8 milioane de euro.

Pentru pachetul 4.1.6 Investiţii în zootehnie (producţie primară, condiţionare şi marketing) - zona montană, AFIR a selectat 55 de cereri de finanţare cu valoarea de 53,3 milioane de euro, iar prin componenta 4.1.7 Legume (inclusiv în spaţii protejate) şi cartofi (producţie primară, condiţionare şi marketing) - înfiinţare, extindere, modernizare, AFIR a selectat 95 de cereri de finanţare în valoare de 86,3 de milioane de euro.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt