Peste 2.000 de copii au participat la un flashmob, la Focşani, pentru a stabili un nou record mondial

Peste 2.000 de copii au participat la un flashmob, la Focşani, pentru a stabili un nou record mondial

Peste 2.000 de copii şi sportivi au participat, miercuri, de Ziua Copilului, la un flashmob în Piaţa Unirii din municipiul Focşani, în încercarea de a stabili un nou record mondial, potrivit primarului Cristi Misăilă.

"Am răspuns provocării copiilor care şi-au dorit să reediteze recordul mondial din 2018, profitând şi de faptul că am reuşit să trecem de această pandemie. Astăzi, au fost prezenţi în Piaţa Unirii din municipiul Focşani peste 2.000 de copii şi sportivi, estimăm noi. Nu ştim dacă putem vorbi despre un nou record mondial deocamdată, urmează să se stabilească. Cel mai important este că toţi copiii s-au simţit bine împreună şi s-au distrat, pentru că lor le-au fost dedicate, de Ziua Copilului, foarte multe activităţi", a declarat, pentru AGERPRES, Cristi Misăilă.

La Flashmobul Olimpic au participat sportivii de la Skdun Focşani, care au făcut şi o demonstraţie de karate în faţa celor prezenţi în piaţă, copiii de la Alexander's Dance, care au cântat şi dansat, sportivi de la CSM Focşani, Clubul Sportiv Unirea Focşani, Clubul Sportiv Şcolar Focşani şi sute de elevi din şcolile din oraş.

Flashmobul a fost organizat împreună cu Academia Olimpică Română - Filiala Vrancea.

În anul 2018, peste 1.600 de şcolari şi liceeni din Focşani, Adjud, Mărăşeşti, Panciu, precum şi din alte şcoli din judeţul Vrancea au participat la un flashmob dedicat sportului şi educaţiei fizice, stabilind un record ce a fost consemnat în Cartea Recordurilor de Academia Recordurilor Mondiale.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt