În Piata Roșie din Moscova, Vladimir Putin a condus ceremoniile de 9 mai, ziua Victoriei! Militari, tancuri și chiar
rachete balistice au fost etalate în fața populației. Au lipsit însă…aeronavele care au fost oprite la sol cu doar câteva
minute înainte de începerea paradei. În Ucraina bombardamentele au continuat, la uzina Azovstal și în Odessa!
În 2015, după ce a anexat ilegal crimeea, Vladimir Putin a folosit parada de Ziua victoriei pentru a arăta lumii armele
formidabile pe care le deține Rusia. Anul acesta, la două luni de atac agresiv asupra Ucrainei, țară pe care nu a reușit s-o
cucerească a avut loc o demonstrație de dimensiuni mai mici, ce arată foțele angajate pe frontul din Ucraina. Iar discursul
liderului de la Kremlin…a fost în ton cu războiul!
Așteptat de ruși cu interes, spectacolul aviatic a fost anulat, pe motiv de vreme rea, contrar imaginilor surprinse de
camerele video. Publicațiile occidentale scriu că Putin a folosit momentul pentru a-și mobiliza poporul în vederea unui
război pe scară largă. Imaginile legate de trecutul sovietic al ţării nu au lipsit iar Putin…a părut chiar puțin slăbit,
alimentând astfel comentariile legate de starea lui de sănătate! Ba chiar i-a fost frig în timpul paradei, el care obișnuia să facă baie în ape înghețate!
Între timp, în Ucraina, ziua victoriei este una a rezistenţei în faţa invaziei ruse. Discursul preşedintelui ţării are loc într-un
Kiev pustiu, fără festivităţi.
Odessa a fost bombardată cu lansatoare de rachete din Crimeea, chiar în dimineaţa festivităţilor de la Moscova.
La combinatul Azovstal din Mariupol, ruşii desfăşoară operaţiuni de asalt cu artilerie şi tancuri. După aproape 2 luni,
câteva sute de ucraineni, au cunoscut libertatea şi au fost evacuaţi cu sprijinul ONU şi al Crucii Roşii. Traumele sunt
adânci
Acolo, în catacombele combinatului, Batalionul Azov rezistă. Sunt încă aproape două mii de soldalți care nu vor să se predea și apără ultima redută a orașului. Mulți și-au lăsat acasă copiii pentru a lupta pe front.
Ucrainenii în mod clar nu se vor preda iar pentru ei războiul acesta poate avea un singur deznodământ, victoria