Păduri sufocate de gunoaie

Păduri sufocate de gunoaie

România are a doua cea mai slabă rată de reciclare a deşeurilor din UE. Aşa că nu e de mirare că natura a ajuns să fie inundată, la propriu, de gunoaie. Oamenii continuă să arunce la întâmplare deşeuri din construcţii, mobilier vechi, dar şi hârtii sau sticle din plastic. Într-o pădure de lângă Bucureşti zeci de voluntari au făcut curat. Aceştia au fost surprinşi să găsească munţi de deşeuri şi mirosuri greu de suportat, în loc de verdeaţă şi aer curat.

Pădurea Ştefăneşti de lângă Bucureşti era la orele dimineţii sufocată de gunoaie. Unii cetăţeni au confundat locul cu ghena de gunoi şi au aruncat aici, pe lângă gunoaie menajere, mobilier vechi, geamuri sparte sau deşeuri din construcţii. Angajaţii unor companii din apropiere au decis că e momentul să acţioneze, aşa că s-au echipat şi au mers în pădure să facă curat. În doar câteva ore, voluntarii au adunat peste 200 de saci de gunoaie.

Peste 70 de voluntari s-au alăturat acţiunii. Ei sunt angajaţi din zonă, care trec frecvent pe lângă pădurea din Ştefăneşti. Organizatorii spun că vor să repete acţiunea.

La acţiune au fost prezenţi şi reprezentanţi ai ,,Let's do it România" - cea mai mare mişcare socială din ţară. Zone publice, de lângă păduri sau de pe malurile râurilor vor fi curăţate şi mâine. Cei interesaţi de eveniment, se pot înscrie pe pe letsdoitromania.ro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt