Pacienţii care au diferite forme de cancer vor putea avea acces mai uşor la investigaţii de tip PET-CT, de la 1 iunie. Nu va mai fi necesară aprobarea comisiei de experţi de la nivelul CNAS pentru efectuarea acestei investigaţii care este cea mai avansată tehnică de medicină nucleară. Este de mare ajutor în diagnosticarea din vreme a diferitelor tipuri de tumori, și în localizarea şi stabilirea stadiului acestora. Din păcate însă, există numai şase astfel de aparate în tot atâtea spitale de stat din România, astfel încât există liste de așteptare.
La Spitalul Victor Babeş din Timişoara este unul dintre cele șase aparate PET CT. Celelalte din sistemul de stat sunt la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, la Spitalul Militar din Capitală, Spitalul Sfântul Ioan cel Nou Suceava, Spitalul Clinic Colentina şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. PET-CT este în acest moment cea mai avansată tehnică de medicină nucleară, care oferă informaţii rapide şi complete legate de localizarea formaţiunilor tumorale şi de stadiul acestora. Medicii pot urmări și eficiența tratamentului.
Ș la Institutul Regional de Oncologie Iaşi există un aparat PET-CT. Anul acesta au fost făcute aici 70 de astfel de investigaţii pe lună. Noua reglementare asigură acces mai ușor la acest tip de investigație de înaltă performanță, însă există prea puține astfel de aparate în spitalele de stat, șase la număr, astfel încât medicii lucrează la capacitate maximă.
Nici medici de medicină nucleară nu avem suficienți. Alte zece aparate PET-CT sunt în spitalele private.