Păcălite de mirajul hainei militare

Păcălite de mirajul hainei militare

Sute de poveşti de dragoste încep în mediul online şi se termină cu o mare gaură în buget. Femeile sunt păcălite printr-o metodă care a devenit deja clasică, metoda generalului american. Practic, un aşa-zis militar le abordează pe femei printr-un e-mail. De aici începe farsa. El le atrage, ele se îndrăgostesc şi totul se încheie după ce victimele îşi transferă aproape toţi banii în conturile escrocilor.

Escrocii care folosesc metoda generalului american au o imaginaţie de invidiat, spun experţii în criminalistică. Îşi fac planul înainte să abordeze victima şi îşi pregătesc replicile mincinoase care au un succes garantat.

Bagajul valoros poate să ajungă la destinaţie doar dacă cineva plăteşte taxele vamale şi de transport. Important e ca numele generalului american să nu apară pe niciun act.

Escrocii sentimentali îşi aleg victimele în funcţie de vârstă şi de venituri. Ultimele cazuri care au fost descoperite în România au avut ca victime femei de peste 50 de ani . Psihologii spun că această vârstă este un prag pentru femei . În cazul lor, escrocii sentimentali reuşesc să activeze speranţa.

La începutul anului un bărbat care a folosit metoda generalului american a reuşit să primească de la o femeie suma de 300 de mii de lei. Poliţiştii spun că, imediat ce simt că sunt păcălite, victimele trebuie să meargă la secţie şi să facă plângere.

Pe lângă generalul american a mai apărut acum şi escrocul interstelar. Un rus a convins o femeie din Japonia în vârstă de 65 de ani că a rămas blocat în Cosmos şi îi trebuie bani să îşi cumpere o rachetă şi să vină pe pământ să o viziteze. Îndrăgostită până peste cap femeia i-a trimis suma de 30 de mii de euro. Abia după ce rusul a cerut alţi bani, victima şi-a dat seama că totul e o farsă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt