Orfanii războiului. Invazia rusă a schimbat soarta a peste 7,5 milioane de copii

Orfanii războiului. Invazia rusă a schimbat soarta a peste 7,5 milioane de copii
Profimedia

24 februarie 2022 a fost ziua care avea să schimbe destinul a peste 7,5 milioane de copii ucraineni. Peste două milioane de copii şi-au părăsit ţara în prima lună a invaziei. Alte două milioane şi jumătate s-au refugiat în adăposturi din ţară. Vă spunem povestea lor, parte a campaniei Ucraina, 1 an de război!

,,Vladimir Putin, vi se adresează copiii Ucrainei: Retrageţi-vă trupele!". Acesta era mesajul unei fetiţe după doar două zile de la invazia rusă. În timp ce unii copii sperau că pot influenţa într-un fel, cât de mic, decizia liderului de la Kremlin şi că totul se va sfârşi cu bine, alţii erau nevoiţi să fugă. Să îşi lase în urmă copilăria şi să trăiască timpuri negre.

Dacă unii au fost îndeajuns de norocoşi să poată fugi în primele zile de război împreună cu familiile, imediat după ce preşedintele Zelenski a introdus legea marţială, lucrurile s-au schimbat. Cei mai mulţi s-au despărţit de taţii lor. Unii, definitv. Au fost şi cazuri mai fericite, când cei mici şi-au revăzut taţii plecaţi pe front.

În timp ce aşteaptă ca războiul să se termine şi să se poată întoare acasă, copiii au fost nevoiţi să se adapteze. Trăiesc în adăposturi, iar teama e tot ce îi leagă.

În cele aproape 12 luni de război, s-au născut peste 300.000 de copii. Sunt copiii războiului, copiii care au venit într-o lume decisă de ambiţia unui dictator. Mulţi dintre ei s-au născut în în buncăre şi nu au inspirat încă aerul curat. Libertatea nu există. Războiul a şi luat viaţa multora dintre ei - aproape 500 de copii au murit de la începutul invaziei.

Până la o eventuală pace, copiii deveniţi refugiaţi aşteaptă. Aşteaptă să revină la o viaţă normală. Au fost nevoiţi să o ia de la zero. În România, sunt aproximativ 37,000 de astfel de cazuri.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt