Rând pe rând, localitățile ucrainene pe care rușii le părăsesc în grabă sunt preluate de militarii Kievului. Localnicii îi primesc cu flori și lacrimi. Luni de zile au fost îndurat regimul crunt al trupelor de ocupaţie. Rusia admite eşecul. Ar fi însă vorba doar de o retragere strategică. Neputincioasă în calea contraofensivei ucrainene, armata Moscovei continuă să lovească cu rachete ţinte civile.
Trupele ucrainene au ajuns la periferia Hersonului părăsit de trupele Moscovei, iar civilii rămași în orașul ocupat au declanșat fiesta. De la Moscova, ministerul rus al Apărării susține că soldații ruși au încheiat cu succes retragerea strategică din singurul capitală regională cucerită în timpul războiului declanșat în februarie.
Deși abandonat de armată, Hersonul rămâne oficial parte a teritoriul Federației Ruse, s-a grăbit să declare purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Deși nu au fost lupte de infanterie, rușii nu au plecat fără zgomot. Au decis să pedepsească populația civilă din sudul Ucrainei cu un nou tir de rachete. În Mikolaiv, bombele au lovit un bloc de locuințe. Cinci etaje au fost spulberate și cel puțin șase oameni au fost uciși.
În goana din fața trupelor ucrainene, rușii au aruncat în aer cel mai mare pod care face legătura între malurile Niprului. Și podul de pontoane ridicat de ruși lângă uriașa lucrare de infrastuctură civilă a fost minat de geniști în cursul retragerii.
Succesul forțelor ucrainene de pe câmpul de luptă este susținut de curajul soldaților ucraineni dar și de armamentul modern livrat de Occident. În acest context, Departamentul de Stat al SUA a anunțat un nou pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Noul pachet va cuprinde pentru prima oară sisteme de apărare antiaeriană Avenger și rachete Stinger.
foto: twitter.com/TpyxaNews