O nouă specie de ţestoasă fosilă, descoperită pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului

O nouă specie de ţestoasă fosilă, descoperită pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului

O nouă specie de ţestoasă fosilă - ''Dortoka vremiri'' - a fost descoperită pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului al Universităţii din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior transmis marţi AGERPRES, "Dortoka vremiri" a supravieţuit evenimentului care a dus la extincţia dinozaurilor şi poate oferi indicii importante pentru stoparea dispariţiei unor specii actuale de animale din cauza activităţilor umane.

"Prin această descoperire, Valea Dinozaurilor din Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului oferă noi informaţii despre diversitatea vieţii de acum 70 de milioane de ani, de pe fosta Insulă a Haţegului. Aici, paleontologii au descoperit această specie de broască ţestoasă, contemporană cu dinozaurii pitici din Transilvania. Paleontologii au denumit noua descoperire 'Dortoka vremiri', în onoarea celebrului paleontolog român Matyas Vremir, decedat în iulie 2020. Matyas Vremir a avut o contribuţie importantă la studiul fosilelor de vertebrate descoperite pe teritoriul României, inclusiv în zona Haţegului, şi a fost primul care a semnalat aici existenţa ţestoaselor de tipul Dortoka în perioada Cretacicului Târziu", se explică în comunicat.

Specia nou descoperită face parte dintr-o familie mai mare de broaşte ţestoase specifice mai mult emisferei sudice. Fosilele celei mai apropiate ale rudelor sale datează de acum circa 57 de milioane de ani şi au fost identificate în nord-vestul României.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt