O comună de nici 4000 de locuitori are trei echipe de fotbal înscrise oficial în acest sezon!

O comună de nici 4000 de locuitori are trei echipe de fotbal înscrise oficial în acest sezon!
football in the goal net

Fotbalul este un sport adorat peste tot în lume, dar parcă nicăieri nu e mai iubit decât o fac oamenii dintr-o comunitate rurală din România.

Conform datelor oficiale, comuna Ip, din judeţul Sălaj, are 3.912 locuitori, dar cu toate acestea iese în evidenţă cu o performanţă de apreciat. În sezonul 2021/2022, Ip are două echipe înscrise în Liga 4 şi una în Liga 5, scrie Sportul Sălăjean.

Astfel, AS Ip şi AS Cosniciu, care evoluează în Liga 4 Sălaj, dar şi de AS Zăuan, care s-a înscris în Liga 5 Sălaj, sunt finanţate, toate, cu bani de de la primăria din Ip. Cele trei echipe primesc pentru acest sezon câte 15.000 de lei de la autorităţile locale.

Ciudat este că AS Ip şi AS Cosniciu evoluează în aceeaşi serie, deşi, nu au finanţatori diferiţi şi nici campionatul nu e structurat în două serii, astfel încât cele două echipe să fie repartizate, în prima fază cel puţin, separat.

Trecând peste acest mic amănunt, interesant mai este că, în ciuda faptului că e vorba despre o comună mică, fiecare formaţie are baza proprie, care se află în condiţii destul de bune, ţinând cont de faptul că activează în ligile de jos ale României. Chiar recent, Baza Sportivă Zăuan a fost modernizată, pentru că în ultimii ani nu a fost utilizată de nimeni.

Chiar dacă poate apărea un conflict de interes între cele două echipe din Ip aflate în aceeaşi divizie şi aceeaşi serie, primarul comunei, Markus Laszlo, e mândru de ce a realizat. Cu atât mai mult acum, când Ip are reprezentantă şi în Liga 5.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt