Noi reglementări pentru transferul pacienţilor cu arsuri grave în străinătate. Tratamentul va fi decontat

Noi reglementări pentru transferul pacienţilor cu arsuri grave în străinătate. Tratamentul va fi decontat

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat, joi, două ordine pentru stabilirea de noi reglementări cu privire la transferul în străinătate al pacienţilor cu arsuri.

Procedurile au fost simplificate şi clarificate, astfel încât transferul să se facă în cel mai scurt timp de la primirea pacientului. În toate unităţile medicale care tratează pacienţi cu arsuri grave vor exista comisii formate din 3 specialişti care decid, în cel mult două ore de la primirea pacientului, dacă se impune transferul. Tratamentul în străinătate al tuturor pacienţilor va fi decontat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii, ministrul Nelu Tătaru a aprobat Ordinul pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave şi Ordinul pentru modificarea şi completarea Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri.

Potrivit documentului citat, comisiile care vor analiza dosarul medical al pacientului şi vor stabili necesitatea transferului pacienţilor cu arsuri grave în străinătate se vor constitui la nivelul unităţilor sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al acestui Ordin.

Acestea vor aproba transferul numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de internare în centrele pentru arşi conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 476/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Evaluarea oportunităţii transferului se realizează cu respectarea prevederilor Anexei 8 din acelaşi act normativ.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt