Moscova răspunde cu un rapel istoric ameninţării unui ministru francez cu războiul economic

Moscova răspunde cu un rapel istoric ameninţării unui ministru francez cu războiul economic

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a reacţionat marţi după o declaraţie a ministrului francez al economiei, Bruno Le Maire, care a promis război economic şi financiar împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei.

''Astăzi, un anume ministru francez a spus că au declarat război economic Rusiei. Supravegheaţi-vă limbajul, domnilor! Şi nu uitaţi că în istoria umanităţii războaiele economice s-au transformat adesea în războaie adevărate'', a scris Medvedev pe Twitter, potrivit Reuters.

Ministrul Bruno Le Maire declarase mai devreme la postul de radio France Info că ''vom desfăşura un război economic şi financiar total împotriva Rusiei'' în urma invaziei în Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat şi el declaraţiile ministrului francez, menţionând, potrivit Interfax, că sancţiunile împotriva Rusiei au sunt ''puternic concentrate'' şi acum ''toată măştile au căzut''.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt