Mobilizare pentru sinistrații din Turcia și Siria - Prima News

Mobilizare pentru sinistrații din Turcia și Siria

În marile orașe din țară s-au deschis, începând de astăzi, centre unde oamenii pot face donații pentru victimele cutremurului din Turcia. Este nevoie de pături, haine groase, mâncare, dar și corturi. Toate ajutoarele în centre vor fi transportate în cel mai scurt timp, cu camioanele, în Turcia și Siria.

La Constanța, Muftiatul Cultului Musulman din România s-a mobilizat pentru Turcia, îndoliată de cutremure. Iar constănțenii au răspuns imediat apelului, impresionați de imaginile dezastrului din Turcia. Doi oameni de afaceri turci din Constanța au pus la bătaie un depozit de marfă și toata logistica necesară.Consulul Turciei la Constanța a venit special să vadă cum decurge acțiunea de strângere de donații pentru cei aflați în suferință.

Și comunitatea siriană din Timișoara sare în ajutorul sinistraților din țara natală. Oamenii de afaceri au strâns rândurile și au stabilit să adune haine, pături, alimente dar și bani pe care îi vor trimite celor din zona afectată de cutremure.

Nu putini sunt cei care au rude în nordul Siriei și ei spun că echipele de intervenție ajung foarte greu acolo. Localități întregi au fost distruse de cutremurul de acum doua zile. Familia lui Ziad a supraviețuit ca prin minune aproape 24 de ore sub dărâmături după ce blocul în care se afla s-a prăbușit.

Și voluntarii din județul Cluj s-au mobilizat să strângă ajutoare pentru sinistrați. Mai multe centre pentru donații s-au deschis și în Capitală.

Românii care doresc să vină în sprijinul locuitorilor din zonele afectate de cutremur o pot face ducând diferite produse la următoarele adrese din marile orașe din țară. Alte ajutoare precum corturi, pături, pilote, saci de dormit, butelii, lanterne și baterii, dar și mâncare sunt și ele binevenite. De asemenea, cei care doresc să doneze bani pentru victimele cutremurului o pot face în conturile afișate pe ecran.

foto: www.facebook.com/igsu.situatiideurgenta

Total
0
Shares
Total
0
Share