Ministrul Bode nu poate avea legitimitate în faţa JAI, după atâtea scandaluri, spune opoziţia

Ministrul Bode nu poate avea legitimitate în faţa JAI, după atâtea scandaluri, spune opoziţia

Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis despre Guvern sunt o replică la ce a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a precizat că va decide personal ce ministru va rămâne în Executiv după rotativă, crede senatoarea USR Anca Dragu. „Până la urmă, decizia de numire a premierului stă în pixul preşedintelui”, a adăugat ea.

„Prin aceste declaraţii, preşedintele şi PNL vor să-şi creeze o poziţie privilegiată de negociere, mai ales că va începe ciolaniada pentru posturi”, consideră senatoarea.

Ea crede şi că trebuie rezolvată problema ministrului de Interne, Lucian Bode, pentru că acesta nu poate avea legitimitate în faţa JAI după scandalurile pe care le suportă în ţara lui.

Referitor la proiectul de lege al lui Bode privind liniştea publică şi ultrajul, Dragu crede că, practic, aceasta ar închide dreptul la proteste. Sunt estimări că anul acesta vor fi proteste în toată Europa din cauza scăderii nivelului de trai şi că cele din România sunt cele mai paşnice de obicei, deci nu există motiv pentru această lege, a subliniat senatoarea USR.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt