Ministrul Agriculturii: 40% din fermele din ţară sunt ale bunicilor. Nu vor rezista dacă nu se asociază

Ministrul Agriculturii: 40% din fermele din ţară sunt ale bunicilor. Nu vor rezista dacă nu se asociază

Din totalul fermelor din România, 40% reprezintă de fapt gospodăriile bunicilor şi părinţilor noştri de la ţară, care însă nu au nicio şansă să reziste pe piaţă dacă nu se asociază în cooperative, a afirmat Adrian Oros, ministrul Agriculturii, într-o conferinţă online.

"Am aici o situaţie care m-a îngrijorat încă de la început: peste 40% din teren în România este lucrat de 0,56% dintre fermieri, în ferme mai mari de 300 de hectare. Sigur că nu este neapărat rău, mai ales în unele zone ale ţării, unde se face un anumit tip de agricultură. Dar alte 40% din suprafaţa lucrată este lucrată de 97% din fermieri, de 795.000 de fermieri, în ferme mici, sub 50 de hectare. Trebuie să recunoaştem că majoritatea acestor ferme nu sunt ferme reale, comerciale, care ar rezista pe piaţă. Sunt acele gospodării ale populaţiei, ale bunicilor noştri, ale părinţilor noştri, care fac o agricultură de subzistenţă care întotdeauna este susţinută de o pensie sau de un salariu", a precizat ministrul.

El a subliniat că aceste mici ferme nu vor rezista singure, iar singura soluţie este asocierea lor în cooperative.

"Ar trebui ca în această perioadă de şapte ani să reuşim ca cât mai multe din aceste ferme să devină comerciale, care să reziste pe piaţă, iar acest lucru nu se poate decât dacă aceşti oameni se asociază în cooperative. Am căutat peste tot în Europa şi nu există altă formă de supravieţuire pentru un fermier mic, chiar şi pentru un procesator mic, dacă nu face parte din asemenea cooperativă", a menţionat Oros.

Ministrul a arătat că el crede în ferma de familie, specifică satului românesc.

"Dar fermele de familie şi fermierii mici nu pot exista pe piaţă fără această asociere economică, pe care noi o numim cooperativă. Singura soluţie realistă, oricât am vrea noi să găsim alte soluţii, care rezolvă foarte multe probleme ale fermelor mici şi ale celor de familie este această cooperativă", a susţinut oficialul guvernamental.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt